Autoritatea contractantă: Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale
Contractor: Institutul de Cercetare Dezvoltare pentru Pomicultură Piteşti-Mărăcineni
Parteneri:
Durata proiectului: 36 luni
Buget: 1.500.000 lei
Scopul proiectului este elaborarea unor tehnologii de utilizare a compostului obţinut din nămolurile de epurare a apelor menajere, ca fertilizant în pomicultură pe soluri grele cu potenţial agroproductiv scăzut sau suspuse aridizării, soluri nisipoase. Elaborarea unor tehnologii eficiente de utilizare a acestuia în pomicultură ar putea contribui la soluţionarea simultană a două probleme: creşterea fertilităţii solului şi protecţia mediului.
Compostul provenit din nămolul de epurare are o valoare de fertilizare similară cu cea a gunoiului de grajd, conţine o materie organică humificată, cu un raport optim carbon/azot şi nu conţine agenţi patogeni.
Obiectiv general: Dezvoltarea de noi produse, practici, procese şi tehnologii integrate producției horticole
Obiective specifice: Inovarea și transferul de cunoștințe în horticultură
Mai multe detalii despre acest proiect: https://icdp.ro/cercetare/proiecte-nationale/plan-sectorial-madr/ader-7-3-10/informatii-generale/